Pregătirile pentru vizita Papei Francisc la Blaj sunt în toi: Programul slujbei religioase, întâlniri cu enoriașii, beatificarea a șapte episcopi martiri

Pregătirile pentru vizita Papei Francisc la Blaj sunt în toi: Programul slujbei religioase, întâlniri cu enoriașii, beatificarea a șapte episcopi martiri
Publicat: 31/03/2019, 09:22

Programul slujbei religioase pe care Papa Francisc o va susține pe Câmpia Libertății de la Blaj, în 2 iunie, a fost stabilit.

Ceremonia va începe cu celebrarea Sfintei Liturgii și beatificarea celor șapte episcopi martiri, după care se va rosti rugăciunea „Regina Cerului” pe care Suveranul Pontif o spune de obicei în fiecare duminică, în perioada pascală, în balconul de la Vatican.

Părintele vicar general Cristian Barta, reprezentantul Mitropoliei Greco-Catolice Blaj, a oferit detalii despre programul slujbei religioase care va avea loc, în 2 iunie, pe Câmpia Libertății de la Blaj, cu prilejul vizitei Papei Francisc în acest oraș.

„Întregul ritual este bine fixat, este stabilit și cu toții ne vom bucura împreună de această celebrare, la care vom participa atât noi, organizatorii, dar și toți pelerinii și toți românii care doresc să fie prezenți la Blaj, cu inima deschisă. Programul Sfântului Părinte Papa Francisc la Blaj începe cu celebrarea Sfintei Liturghii și cu celebrarea beatificării episcopilor greco-catolici, pe Câmpia Libertății. Sfânta Liturghie va fi pontificată de Sfântul Părinte Papa Francisc datorită faptului că dânsul este capul, conducătorul întregii Biserici Catolice. Se va celebra și beatificarea episcopilor greco-catolici, care se va petrece între ieșirea cu Evanghelia și cântarea . De asemenea, Sfântul Părinte Papa va rosti rugăciunea , un vechi imn scris în limba latină și închinat Sfintei Fecioare Maria, pe care Suveranul Pontif o spune de obicei în fiecare duminică, în perioada pascală, în balconul de la Vatican și este transmisă în toată lumea. De această dată, rugăciunea va fi transmisă pretutindeni, de la Blaj”, a explicat părintele Cristian Barta.

După slujba de pe Câmpia Libertății, programul Suveranului Pontif cuprinde prânzul cu suita papală și o întâlnire cu comunitatea romă din Blaj.

Reprezentantul Mitropoliei Greco-Catolice Blaj a explicat și în ce constă procesul de beatificare, cu reguli foarte riguroase care, în acest caz a durat aproape 25 de ani, începând de la documentare și până la analiza care stabilește cu certitudine martiriul celor șapte episcopi.

„Vorbim despre încununarea unui proces care a durat aproape 25 de ani. Pregătirile beatificării au început în anul 1994″, a spus părintele vicar general Cristian Barta.

Vor fi beatificați episcopii Vasile Aftenie, Valeriu Traian Frențiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și primul cardinal al Bisericii greco-catolice din România, episcopul Iuliu Hossu.

Vasile Aftenie (1899-1950), episcop vicar general pentru București și Vechiul Regat, a murit la 10 mai 1950, în spitalul închisorii Văcărești, la vârsta de 51 de ani. Fusese separat de ceilalți episcopi arestați și era anchetat de aproape un an de Securitate în beciurile Ministerului de Interne. Vasile Aftenie a fost înmormântat în ascuns de Securitate în cimitirul Bellu catolic, având inscripționate pe cruce doarinițialele „A.V.” Între cei șapte episcopi greco-catolici martiri, a fost primul care și-a pierdut viața în timpul persecuției, la 10 mai 1950.

Valeriu Traian Frențiu (1875-1952), episcop de Oradea și decan de vârstă al episcopilor greco-catolici, a murit la 11 iulie 1952, la închisoarea din Sighet, la vârsta de 77 de ani. Nu i se cunoaște mormântul. În 29 o ctombrie 1948, a fost ridicat de la Oradea după miezul nopții, dus la București sub pretextul că va fi primit în audiență de un ministru, internat pentru două nopți în celulele arestului Ministerului de Interne și apoi înfățișat ministrului Cultelor, care i -a propus să treacă la ortodoxie.

Ioan Suciu (1907-1953), Administrator Apostolic al Mitropoliei Blajului, a murit de foame, în lipsa tratamentelor medicale, la 27 iunie 1953, la închisoarea din Sighet, la vârsta de 46 de ani. Mormântul său din Cimitirul Săracilor a fost nivelat de oamenii Securității, pentru a nu i se mai găsi vreodată rămășițele.

Tit Liviu Chinezu (1904-1955), consacrat episcop în clandestinitate, în 1949, a murit la 15 ianuarie 1955 în închisoarea din Sighet, fiind bolnav și lipsit de orice tratament medical, la vârsta de 51 de ani. Locul unde se odihnește trupul său arămas necunoscut posterității.

Ioan Bălan (1880-1959), episcop de Lugoj, a murit la 4 august 1959, l a 79 de ani, la Mănăstirea ortodoxă Ciorogârla, unde fusese închis cu domiciliu obligatoriu după separarea celor trei episcopi ce supraviețuiseră Sighetului. În ultimii trei ani de viață i s-au făcut de mai multe ori propuneri de a se dezice de unirea cu Biserica Romei, condiționate și de oferirea de tratament medical, toate propunerile fiind refuzate. A fost înmormântat în cimitirul Bellu catolic din București.

Alexandru Rusu (1884-1963), episcop de Maramureș, a murit la vârsta de 79 de ani, la 9 mai 1963, în închisoarea din Gherla. Ispășea o condamnare pe viață primită în 1957 pentru „instigare și înaltă trădare” după ce fusese eliberat de la Sighet în 1955 și închis în Mănăstirile ortodoxe Curtea de Argeș, Ciorogârla și Cocoș. Locul exact al înhumării nu a mai putut fi identificat.

Iuliu Hossu (1885-1970), episcopul de Cluj – Gherla, care a citit Rezoluția de la Alba Iulia din 1918, a supraviețuit închisorii din Sighet. A fost, până la sfârșitul vieții, închis cu domiciliu obligatoriu la Mănăstirea ortodoxă Căldărușani. A fost creat Cardinal în 1969, în secret – in pectore – și a murit la 28 mai 1970. La ordinul Securității, în mare grabă, chiar a doua zi, a fost înmormântat în cimitirul Bellu catolic din București.

Vizita Papei Francisc în România va avea loc în perioada 31 mai – 2 iunie 2019.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Clujenii s-au trezit cu panouri prin care sunt îndemnaţi să se mute în Bacău. "Chiria...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Pensie crescută pentru românii care au lucrat în condiții speciale. Când intră în vigoare legea
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Cutremur în tenis! Simona Halep a anunțat chiar azi, 2 octombrie
Mâncarea care te bagă în spital. A fost retrasă de urgență
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Cei mai noi sateliți Starlink emană și mai multe radiații decât versiunile anterioare